Deserturi

Prăjitură cu zmeură și cremă de mascarpone

cod voucher: X8ZYSG1

Prăjitură răcoritoare pentru un sfârșit de vară.

Un desert simplu, gustos și fructat!

Zmeura nuanțează celelalte gusturi mai dulci și ajută la un echilibru deplin al gusturilor din prăjitură dintre dulce și acrișor.

Crema de mascarpone și ciocolată este fină, aromată, înmiresmată datorită esenței de trandafiri. Recomand să folosiți esență de trandafiri în combinație cu fructele de pădure. O altă idee pentru a folosi esența de trandafiri este Cheesecake cu trandafiri și fructe de pădure.

Dacă vreți să pregătiți această rețetă puteți să vedeți video-ul în care sunt toți pașii pentru a obține un desert gustos – vezi video.

Photo by Bogdan Bodi – food blogger at The Teenager Cook.

Ingrediente:

Blat umed cu cacao

  • 2 ouă
  • 60ml ulei
  • 150g iaurt
  • 150g zahăr
  • 1 vf. cuțit bicarbonat de sodiu
  • 150g făină
  • 40g cacao

Crema de mascarpone cu ciocolată albă

  • 100g ciocolată albă topită împreună cu 2-3 linguri frișcă lichidă
  • 10g gelatină hidratată în 50ml apă rece și lăsată 10 minute
  • 250g mascarpone
  • 40g zahăr pudră
  • 200ml frișcă lichidă
  • esență de trandafir
  • zmeură – 200g aprox.

Decor – opțional

  • ciocolată neagră topită cu 5 linguri de frișcă lichidă

VEZI VIDEOMod de preparare:

Blat umed cu cacao

  • Amestecăm ingredientele umede și adăugăm ingredientele uscate.
  • Punem compoziția obținută într-o tavă de 30x20cm tapetată cu hârtie de copt și dăm la cuptor pentru 30-40 min sau până trece testul scobitorii.

Crema de mascarpone cu ciocolată albă

  • Batem frișca lichidă cu mascarpone și zahărul pudră. Adăugăm ciocolata topită și es. de trandafiri, iar la sfârșit gelatina hidratată pe care o topim la cuptorul cu microunde sau pe baie de aburi pentru 5 secunde. Mixăm și omogenizăm compoziția.

Montaj

  • După ce s-a răcit blatul punem jumătate din cremă și nivelăm pe toată suprafața. Punem zmeura, iar apoi venim cu restul de cremă. Nivelăm și uniformizăm bine.
  • Peste crema punem ciocolata topită și dăm prăjitura la frigider pentru cel puțin 3 ore.
  • Savurăm cu și mai multă zmeură și mentă.

Poftă bună!

Cu drag, The Teenager Cook!

VIDEO – PRĂJITURĂ CU ZMEURĂ ȘI CREMĂ DE MASCARPONE

Video by Bogdan Bodi – food blogger at The Teenager Cook.
Photo by Bogdan Bodi – food blogger at The Teenager Cook.
Photo by Bogdan Bodi – food blogger at The Teenager Cook.

S-ar putea să-ți placă și...

[instagram-feed]