Turte, clătite sau pancakes cu dovlecel…Am pregătit un mic dejun sau un brunch (fiecare cu orele lui😀) de care sunt foarte mândru și încântat. Cu un așa gust să tot începi dimineața! Această masa de dimineața pe care eu o propun în trei moduri de servire, este fancy (a se vedea fotografiile🥰 ), dar și rapidă și copioasă.
De asemenea, puteți să adăugați sau să înlăturați ingredientele de servire cu ce vreți voi, spre exemplu puteți adăuga felii de suncă sub salata de rucola sau piept de pui tras la tigaie, dar deja vorbim despre un prânz care nu mai este mic dejun.
Lăsați imaginația să zburde în bucătărie!

Ingrediente:
- 3 ouă
- 100g făină
- 50ml apă
- sare
- piper
- ulei de măsline
- 2 dovlecei mici
- 2 mâini de rucola
- roșii asortate
- cremă de/oțet balsamic
- mozzarella
Mod de preparare:
- Spălăm și tăiem dovleceii felii, pe dea-lungul, asezonăm cu sare și piper.
- Într-un castron batem ouăle puțin cu sare și piper, incorporăm făina și puțină câte puțină apă, formându-se un aluat de clătite mai gros.
- Punem o tigaie cu puțin ulei de măsline pe foc și adăugăm o treime din toată cantitate obținută de turte. Întindem compoziția aprox. pe toată suprafața tigăi (în funcție de mărimea tigăi, mărimea clătitei poate să difere). Imediat după ce am întins compoziția în tigaie punem feliile de dovlecei peste aceasta. După 2 minute, întoarcem turta și o lăsăm pentru încă 2 minute. Continuăm la fel și cu restul compoziției.
- Salata de rucola o pregătim spălând rucola și roșiile, le punem într-un castron, asezonăm cu sare și piper și amestecăm cu oțet.
- Servim cu mozzarella fâșii precum în fotografie sau după bunul plac.
Poftă bună!
Cu drag, The Teenager Cook!
